Acasă la familia Olariu – Un interior cu bucurie

Home / Interioare cu suflet / Acasă la familia Olariu – Un interior cu bucurie

O amenajare interioară echilibrată, pentru o familie colorată, al cărui stil de viaţă vesel şi activ a dat tonul stilului ales. Culorile neutre şi calme sunt suport pentru accente colorate. Pentru ei, acasă înseamnă echilibru, timp petrecut împreună şi relaxare. Bucuria cu care s-au conturat spaţiile se simte când le păşeşti pragul. 

Cum şi când v-aţi hotărât să cumpăraţi o casă a voastră?
Cum ne-am hotărât?…păi e simplu: după 3 ani de studenţie în care am stat în căminele Universităţii, alţii 3 în care am împărţit un apartament cu două camere cu înca 2 prieteni, şi încă 3 în care ne-am luat un apartament cu chirie singuri, era clar că trebuie să facem şi următorul pas, şi anume să ne luăm „casa noastră”.
Când? Imediat după ce a venit pe lume fiul nostru :)

Apartament vs. casă. Care au fost motivele pentru care aţi ales un apartament?
Ne dorim foarte mult o casă…şi o să o avem pe vitor. Acum însă am ales apartament dintr-un motiv foarte simplu: cel financiar.

Ce puteţi povesti despre procesul de căutare?

Cât a durat şi cum a fost:
A durat aproximaiv 2 săptămâni, în prima faza am cercetat piaţa imobiliarelor doar online, iar ulterior am decis că cea mai simplă varianată este să apelam la ajutorul unei agenţii imobiliare.
Care au fost criteriile de selecţie? Apartament nou vs. apartament vechi?
După ce am văzut un singur apartament vechi, am decis că vrem clar unul nou. În primul rând nu aveam disponibilitatea de a renova un apartament vechi, iar în al doilea rând raţionamentul nostru a fost că peste 30 de ani un apartament vechi va avea 60 de ani, însă cel nou va avea 30.
Alegerea finală?
Alegerea finală a fost dificilă…ne decisesem de comun acord asupra acestui cartier rezidenţial, doar că unul voia un apartament la parter, iar celălat voia la mansardă…După ce am pus pe foaie plusuri şi minusuri, cu plan de amenajare cu tot, am decis că apartamentul de la mansardă întruneşte mult mai multe din nevoile şi dorinţele noastre.

10

Aţi stabilit un buget pentru apartament? Dar pentru amenajare?
Dat fiind că apartamentul a fost cumpărat prin programul „Prima Casă” bugetul a fost cumva stabilit de către Bancă.  În ceea ce priveşte amenajarea, neştiind exact cam care este piaţa, noi ne-am bugetat aproximativ 5000 de euro, însă am depăşit cu mult acest buget.

De ce aţi apelat la un designer de interior?
Pentru că am vrut o locuinţă frumoasă şi functională. Stiam clar că fără ajutorul unui profesionist am fi avut un amalgam de stiluri şi culori…

Cât de mult v-aţi implicat în amenajarea spaţiului?
Ne-am implicat destul de mult, am avut aspecte la care am ţinut neaparat să fie ca noi şi aspecte la care nici macar nu ne-am gândit şi a fost întru’totul munca designerului.

8

Care a fost costul final al amenajării?                                                                                                                                                                                                                                                                    Aproape dublu faţă de cât ne-am propus.

Ce probleme au aparut pe parcurs?
Probleme au aparut la partea de finisaje…un exemplu pe care nu pot să nu-l menţionez este faptul că în spatele caloriferelor nu a fost văruit aceeaşi culoare cu restul peretului, practic avem un perete albastru, iar în spatele caloriferului era alb…bine că s-a rezolvat ulterior.

Ce anume a decurs foarte bine?
Foarte bine a decurs colaborarea cu designerul…a înteles exact ce vrem şi a fost alături de noi la fiecare pas, de la căutarea apartamentului la proiectare şi apoi implementare.

Sfaturi pentru cititori?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 Aveţi încredere în profesionişti!

9

 

Mulţumesc Iustina şi Cosmin!

Un proiect plin de drag, ce se va completa încet în timp ce propietarii îşi echilibrează energiile cu noua casă. Voi reveni cu imagini după decorarea completă.

Să fie de folos!

Cu drag,
Ştefana
Related Posts