5 Sfaturi pentru o casă sănătoasă

Home / Noutăți / 5 Sfaturi pentru o casă sănătoasă

Din ce în ce mai mulţi dintre noi vrem să trăim mai armonios şi mai sănătos. Dar ce facem cu casele noastre, cu interioarele în care trăim, ne hrănim şi dormim şi care ne influenţează zi de zi? Cum putem avea o casă sănătoasă şi pentru suflet?

Iată 5 lucruri te pot ajuta să ai mereu o casă în care să trăieşti sănătos:

1. CURĂŢENIE

Ştim cu toţii că uneori e greu de întreţinut o casă mereu curată : muncim mult, trebuie să ne hrănim,trebuie să creştem copiii, să ne mai odihnim ..şi tot aşa..cine mai are timp să facă mereu curaţenie??

Dar ştim şi cât de bine şi cât de confortabil te simţi, ce energie transmite casa imediat după ce ai făcut curaţenie! Asta pentru că prin curaţenie scapi de praf, eliberezi spaţiul măcar puţin  când pui lucrurile la locul lor (stai liniştit/ă, toţi avem în casă pitici invizibili care  mută lucrurile facând dezordine şi o maşină de spălat care mănâncă şosete), dar schimbi şi energia subtilă a casei şi o pui in mişcare (conform Artei Feng Shui energia casei trebuie sa curgă armonios şi nu să fie statică).

Deci curaj, până vine iarna mai avem puţin timp să pregătim cuibul!

2. ORGANIZARE

O casă bine organizată te ajută să economiseşti timp şi spaţiu. Fiecare obiect este bine să aibă locul şi rostul său. Înconjoară-te doar de lucruri cu adevărat utile vieţii de zi cu zi, sau utile sufletului tău. Less is more! Cu cât mai puţine şi mai bine organizate, cu atât mai bine.  Cu cât mai bine organizate, cu atât mai puţină dezordine! Acum există multe soluţii de organizare, potrivite pentru oricine. Cu puţină creativitate nici nu ai nevoie de investiţii majore. Voi reveni cu articole cu idei şi soluţii pentru organizarea casei.a5_foto2

3.LUMINA NATURALĂ

Suntem fiinţe solare. Ştiinţa a dovedit că lipsa luminii naturale ne afectează la nivel profund funcţionarea organismului şi poate fi una din cauzele depresiei. Cel puţin o dată pe zi lasă geamurile larg deschise ca să intre aer proaspăt şi lumină. Sub lumina naturală toată atmosfera casei se schimbă, culorile sunt altfel decât sub lumina artificială, muchiile nu mai sunt aşa de aspre, soarele parcă îţi mângâie casa şio energizează. Dacă e prea puternică lumina, o soluţie este filtrarea printr-un rând sau chiar mai multe de perdele diafane, din materiale cât mai naturale.a5_foto3

4.FLORILE

Încearcă să ai mereu flori proaspete în casă. Cred că florile există ca să ne amintim mereu de frumuseţea şi armonia naturii. Nu ai nevoie de o vază scumpă sau un aranjament floral încărcat pentru a simţi prezenţa naturii în jurul tău. Idei şi soluţii sunt o mulţime. Un borcan, o sticlă..un vas..iar florile..un singur drum în piaţă şi îţi umpli casa de frumuseţe.a5_foto4

5.ARTA

Aşa cum spuneam la început, cu cât mai puţine obiecte cu atât mai bine, dar printre cele puţine, trebuie să fie şi un obiect de artă. Fie că e un tablou, fie că e un scaun sau un obiect mic de decor, arta e facută din suflet pentru suflet, iar casa ta are nevoie de obiecte cu care îţi hrăneşti sufletul.a5_foto5

Cu drag,
Ştefana
Related Posts